Despre mine

Despre mine

Viața mea profesională a implicat dintotdeauna lucrul cu omul. Într-un fel sau altul, mereu am avut în grijă oameni. Am început într-o echipă mică, unde am înțeles ce înseamnă dedicarea, am continuat apoi, coordonând un departament format din 80 de membri, într-o diversitate de temperamente, aspirații, opinii, un adevărat mix de energii, care m-au format și m-au învățat ce importantă este răbdarea, încrederea, empatia și comunicarea. La un moment dat însă, am ales să îmi canalizez atenția și să-mi dedic timpul și priceperea, unui singur om, în ședințe individuale de terapie.

Cu mulți ani în urmă am descoperit o modalitate eficientă de a-mi găsi echilibrul fizic și emoțional, într-o terapie despre care se vorbește prea puțin, dar care poate realiza atât de mult. Am descoperit că în mijlocul deznădejdii există întotdeauna lumină. Am descoperit că există oameni care te inspiră să te schimbi, așa cum există circumstanțe care îți modifică traiectoria vieții. Definitiv. Astăzi sunt eu cea care caută să îi determine și pe ceilalți să descopere și, de ce nu, să se descopere.

Acelora care nu știu nimic despre terapia Bowen, le recomand să o încerce. Nu au nimic de pierdut. Cei care o cunosc deja și revin periodic la terapie, înțeleg și care este motivul din spatele acestui îndemn. Iar acelora care mi-au devenit prieteni, le mulțumesc pentru ca mi-au dat putere, bucurie și șansă, atunci când aveam nevoie de ele. Puterea de a rămâne pe drumul meu, indiferent de greutăți, sclipirea de bucurie pentru fiecare rezultat favorabil și șansa de a fi devenit ceea ce sunt în prezent.

terapie holistica

Aveți vreo întrebare?

Doriți să faceți o programare?